Viziunea Universităţii Politehnica Timişoara este aceea de a deveni o universitate de vârf, prin intrarea în Top 500 World Universities.

Pentru atingerea acestui deziderat, UPT şi-a propus, printre altele, și integrarea tehnologiilor informaţionale în educaţie și a resurselor educaționale deschise OER and MOOC (Massive Open Online Courses) în procesul didactic.

În decursul ultimilor 7 ani, Centrul e-Learning a organizat, anual, o serie de ateliere cu tematica centrată în jurul resurselor educaționale deschise. Acestea au fost organizate începând cu anul 2014 și până în prezent, în cadrul Săptămânii Educației Deschise, în colaborare cu asociația EDEN (European Distance and E-Learning Network).

Cele 7 ediții ale workshop-urilor tematice au reunit sute de speakeri internaționali, care au prezentat, de-a lungul anilor, cele mai recente rezultate ale cercetării din comunitatea internațională în resursele educaționale deschise – (Open Education Resources), precum și exemple de bune practici de utilizare și integrare a OERs and MOOCs în învățământul universitar și preuniversitar, cu studii de caz la nivel european și mondial.

În această secțiune au fost puse la dispoziție, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru studenți, toate lucrările prezentate de sute de speakeri de talie internațională , înregistrarea unor ediții ale OEW și o varietate de resurse educaționale deschise care pot fi integrate în procesul de învățământ online.

Events

Vezi toate workshopurile Open Education Week organizate de CeL

Toate workshopurile
Mar
06

Workshop Digital Competences for Open Education

At 12:00
Amfiteatrul K1, etaj 1 – Centrul de Conferințe UPT, Bul. Vasile Pârvan Nr. 2B, Timișoara
Mar
22

Workshop Open Education in the Digital Age

At 10:30
Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrul de documentare și transfer tehnologic (Biblioteca UPT), Bv. Vasile Parvan Nr. 2B, Timisoara
Mar
09

Open Education Week 2018

At 09:30
Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara
Mar
31

Workshop Educația deschisă – de la teorie la practică: experiențe în OER și MOOC

At 09:00
Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrului de documentare, educatie si transfer al UPT,  Bul. Vasile Parvan Nr. 2B, Timisoara
Mar
11

Workshop Open Education – concept, tools, resources, practices

At 11:00
Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrul de documentare si transfer tehnologic(Biblioteca UPT), Bul. Vasile Parvan No. 2B, Timisoara
Mar
13

Workshop Opening Up Education

At 10:00
Sala Mică a Senatului, Rectorat UPT, PiaȚa Victoriei No.2 Timișoara
Mar
13

Seminar OER – (Open Educational Resources) și MOOC (Massive Open Online Courses)

At 14:00
Sala A108, Cladirea Electro, Bd. Vasile Parvan No.2 – Universitatea Politehnica Timișoara

Vizionează ACUM înregistrările LIVE ale edițiilor Open Education Week, accesând următorul playlist:

Online Together

În această perioadă în România, la fel ca și în alte  țări, majoritatea funcțiilor și activităților educaționale față în față sunt mutate online, folosind aplicații, platforme și diverse unelte și metode de lucru pentru educația la distanță. Pentru a încerca să răspundă acestor necesități, Centrul de eLearning a inițiat o serie de webinarii practice despre educația și experiența online.

Webinariile se concentrează pe provocările cotidiene cărora noi toți trebuie să le facem față și să fie în spiritul educației deschise și accesului liber la cunoaștere. They are dedicated in particular to the higher education environment, to teachers and students, but do not exclude the involvement of those in secondary education.

These webinars are dedicated to the current uncertain period, and are based on experienced professionals in the field of open learning, online and e-learning.

Webinariile ONLINE TOGETHER sunt organizate în colaborare de IEEE România,  Asociația EDEN and Politehnica University of Timisoara.

În această secțiune au fost puse la dispoziție înregistrarea evenimentelor Împreună Online și o varietate de soluții și resurse educaționale deschise, care pot fi integrate în procesul de învățământ online.

Vizionează ACUM înregistrările LIVE ale webinariilor Împreună Online, accesând următorul playlist: