Prezentarea despre proiectul Cultură Digitală în cadrul webinarului #impreunaonline – Utilizarea practică a Resurselor Educaționale Deschise. Recomandările UNESCO
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de ID/IFR și e-Learning, cu sprijinul IEEE România, Alianța Română a Universităților Tehnice și Asociația EDEN a organizat cel de-al XI-lea webinar din seria #impreunaonline – Utilizarea practică a Resurselor Educaționale Deschise. Recomandările UNESCO.
Peste 2.500 de profesori din România au participat la evenimentul dedicat bunelor practici de utilizare și integrarea resurselor educaționale deschise (OER-RED) în educație, găzduit și moderat de Universitatea Politehnica Timișoara. Atât prezentatorii, cât și invitații au împărtășit din experiența lor practică legată de utilizarea și integrarea OER-RED și au oferit recomandări participanților din învățământul preuniversitar și universitar.
Coordonatorul de proiect, dr. Diana Andone, din cadrul UPT, a vorbit în prezentarea sa despre Experiența Universitatea Politehnica Timișoara in utilizarea Utilizarea Resurselor Educaționale Deschise. Directorul Centrului e-Learning, UPT, a prezentat evoluțiile proiectului Cultură Digitală, cursurile de Competențe Digitale și instrumentul de evaluare electronică, Certificatele Digitale Deschise pentru Competențe Digitale sub licența Creative Commons.
Evenimentul a înregistrat un real succes, cu peste 3000 de înscrieri, cu comentarii, opinii și zeci de întrebări adresate în timpul celor 2 ore, fiind transmis live si pe YouTube și Facebook.
Echipa care a prezentat acest webinar a conlucrat la elaborarea ghidului lansat în luna mai 2020: Guidance on Open Educational Practices during School Closures: Utilizing OER under COVID-19 Pandemic in line with UNESCO OER Recommendation, primul ghid publicat sub egida UNESCO, menit să vină în sprijinul profesorilor de pretutindeni, cu exemple de utilizări de practici și resurse educaționale deschise (Open Educational Resources, OER/Open Educational Practices, OEP), conform Recomandărilor OER ale UNESCO.