Premiul pentru excelență în digitalizare, decernat Centrului de e-Learning UPT

Premiul pentru excelență în digitalizare, decernat Centrului de e-Learning UPT

Premiul pentru excelență în digitalizare pentru gestionarea activităților didactice desfășurate în anul 2020 i-a revenit Centrului de e-Learning, în cadrul Ceremoniei  de decernare a premiilor de excelență în Universitatea Politehnica Timișoara – 2020.

Ediția din 2020 a Ceremoniei de decernare a premiilor de excelență în Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc marți, 15 decembrie 2020 în cadrul unei festivități restrânse, organizate în holul Bibliotecii UPT, evenimentul fiind transmis Live, simultan, pe platformele Zoom și Facebook, cu suportul tehnic asigurat de echipa CeL. În cadrul ceremoniei, Centrul de e-Learning UPT, prin directorul – dr. ing Diana Andone a primit Premiul pentru excelență în digitalizare – pentru gestionarea activităților didactice desfășurate în anul 2020.

După înmânarea premiului de către Prorectorul Universității Politehnica – Liviu  Cădariu -Brăiloiu, directorul CeL, Diana Andone, a rostit câteva cuvinte în semn de mulțumire pentru recunoașterea aprecierii aduse către Centrul de e-Learning și buna funcționarea  acestuia de mai bine de 20 de ani, dar mai ales legate de ultima perioadă specială și eforturile depuse.

Doresc în primul rând, să mulțumesc inovatorilor care, acum 22 de ani, au pornit învățământul la distanță – prof.dr.ing. Radu Vasiu și prof.dr.ing Lăcrimoara Stoicu Tivadar, prof.dr.ing. Nicolae Robu –primul director al centrului , precum și celui de al doilea director pentru învățămăntul la distanță –  prof.dr.ing Nicolae Stoicu Tivadar.

Diana a vorbit de asemenea, despre echipa din prezent a CeL ”o echipă minunată, care a permis dezvoltarea Campusului Virtual, începând cu 2005 – ca o continuare a primei dezvoltări realizată de Centrul Multimedia, încă din 1999.”

Eu sunt aici, în față, dar ești la fel de bun ca și echipa pe care o ai – acesta a fost mesajul directorului CeL despre echipa care a făcut posibilă digitalizarea în Universitatea Politehnica Timișoara și care a permis, împreună cu ceilalți administratori ai universității să facă ” o universitate care este considerată model în educația digitală în România și nu numai” și care a a aplicat deja toată transformarea digitală.

Peste 130 de participanți au urmărit evenimentul live și au transmis zeci de mesaje de felicitări laureaților.

Gazda și prezentatorul evenimentului a fost prorectorul UPT – prof. dr. ing. Sorin Mușuroi, iar laureații premiilor de excelență din acest an au fost:

  • Boțilă Delia Anca

    Premiul pentru Excelență în Cercetare, înmânat de Prorector Conf. univ. dr. ing. Alina Dumitrel.

  • Dr. ing. Vajda Melinda

    Premiul pentru Excelență în Cercetare, înmânat de Prof. dr. ing. Radu Emil Precup

  • Prof.dr.ing Groza Bogdan Ioan

    Premiul pentru Excelență în Cercetare, înmânat de Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina

  • Prof.dr.ing. Claudiu Albulescu

    Premiu pentru excelență administrativă, înmânat de Prof. univ. dr. ing. Dan Daniel

  • Dr. Diana Andone, Director Centrul de e-Learning

    Premiul pentru excelență în digitalizare, înmânat de Prorector Conf.univ.dr. Liviu CĂDARIU-BRĂILOUI

  • Academician Ion Boldea

    Premiul Centenarului UPT, înmânat de conf. univ. dr. ing Florin Drăgan, rectorul UPT

Finalul ceremoniei a fost marcat de un concert de colinde al corului UPT.

Vezi aici discursul directorului CeL, Diana Andone: