Webinar #impreunaonline – Strategia de transformare digitală a Universității Babeș-Bolyai
#onlinetogether #impreunaonline #covid19 #webinar
Societățile, comunitățile, oamenii din întreaga lume sunt tot mai puternic dependenți de tehnologie.
Tehnologia a schimbat profund societatea și indivizii: de la felul în care socializăm, la felul în care comunicăm, guvernăm, cumpărăm, învățăm, muncim, predăm, cercetăm.
În viitor tehnologia va avea un impact și mai mare asupra noastră, va face parte integrantă din tot ceea ce facem.
În mod evident, nici mediul universitar nu e imun la aceste schimbări și este vital în acest sens ca fiecare universitate să aibă o viziune și o strategie privind adaptarea la era digitală a majorității activităților și proceselor sale, atât pentru că e mult mai eficient așa, cât și pentru că acolo vor fi toți stakeholderii săi, de la studenți și angajați, la furnizori, instituții publice și competitori.
Evident, digitalizarea e un instrument, nu un scop în sine, o facem pentru ca Universitatea să-și îndeplinească mai ușor misiunea, să fie mai performantă, să economisim resurse, să facem munca tuturor mai facilă, mai rapidă și mai plăcută, să sporim interacțiunea, să folosim resursele cât mai rațional.
Daniel Stuparu, Șef al Centrului de Sisteme Informatice din DTIC, Universitatea Babeș-Bolyai
Vizionează transmisiunea live pe canalul de YouTube, făcând click pe video-ul de mai jos:
În cadrul acestui webinar, experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai au prezentat strategiile folosite de ei pentru a îndeplini în continuare misiunea unui învățământ de succes, chiar și în era digitalizării.
Tot în cadrul webinarului, reprezentanții universității din Cluj au vorbit despre provocările întâmpinate, în ceea ce privește strategia de transformare digitală în mediul educațional și au răspuns întrebărilor primite din partea participanților. Au fost prezente 110 persoane, atât din Universitatea Politehnica Timișoara, dar și din alte universități din România.
Webinariile Împreună online sunt organizate în colaborare de IEEE România, Asociația EDEN, Alianța Română a Universităților Tehnice și Universitatea Politehnica Timișoara.
BIO
Lect. univ. dr. Adrian Hudrea
Adrian Hudrea este Lector în cadrul Departamentului de Administrație și Management Public (FSPAC) la Universitatea Babeș-Bolyai și director al Direcției Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. A absolvit programul de licență în Administrație Publică în 2004 și un MPA cu specializarea Public Services Management în 2006. În 2005 a beneficiat de o bursă de cercetare la Michigan State University iar în 2015 a obținut titlul de doctor în Sociologie. Domeniile sale de interes și expertiză sunt: managementul și reforma instituțiilor publice, planificarea strategică, cultura organizațională și leadership-ul
Daniel Stuparu
Daniel Stuparu conduce de aproximativ 10 ani Centrul de Sisteme Informatice din cadrul DTIC al UBB. A absolvit in 2003 specializarea Informatică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, urmată apoi de un master pe baze de date si comerț electronic. De asemenea, în 2017 a devenit economist, absolvind specializarea Finanțe – Bănci. Domeniile sale de interes sunt bazele de date și big data, pe care încearcă să le unească cu partea economică, legate de burse și piețe de capital