Apel pentru cursuri
Cursuri noi pe UniCampus
prima platformă virtuală de tip MOOC din România
Invitație de participare
Universitatea Politehnica Timisoara pe baza unui proiect de Dezvoltarea Instituțională – Internaționalizare, finanțat de CNFIS, planifică dezvoltarea de noi cursuri online, libere, deschise, gratuite pe platforma online de învățare virtuală UniCampus – www.UniCampus.ro pentru care sunteți invitați să aplicați!
UniCampus este o inițiativă a Centrului de ID/IFR și eLearning (CEL) al Universității Politehnica Timișoara (UPT) cu scopul de a dezvolta primul MOOC (Massive Open Online Courses) universitar din România, ca o platformă virtuală online pentru cursuri în regim liber, gratuit, deschis, pentru toată lumea. Viziunea UniCampus este de întărire a recunoașterii universităților românești, a puterii de susținere și penetrare în viața economică, socială și educațională din România a educației de calitate, academică, prin promovarea accesului liber la cunoaștere. Platforma UniCampus este o platformă deschisă, dezvoltată de către UPT și este susținută de către CEL, la care vor participa și alte universități din România care doresc să își aducă contribuția la dezvoltarea educației deschise, prin dezvoltarea de cursuri de tip MOOC în limba română, similare cu cele oferite internațional de Coursera, EdX, FutureLearn etc.
In Aprilie 2016, UniCampus a fost lansat cu 2 cursuri online: Educația Deschisă – concept, Educația Deschisă – Unelte, iar din iunie 2016 este disponibil cursul Comerț Mobil – M-commerce, dezvoltate de către UPT în parteneriate internaționale.
Obiectivele proiectului FDI-UniCampus (Iulie – decembrie 2016)
- Penetrarea internațională a ofertei de cursuri UPT prin realizarea de cursuri online, deschise, libere, accesibile, din domenii de vârf ale educației tehnice timișorene in limba română si engleză
- Oferirea de cursuri online pentru participanți din străinătate și atragerea lor pentru înscrierea ca studenți la diverse forme de invățământ (licența, master, postuniversitar, doctorat) inclusiv a studenților Erasmus+
- Oferirea de cursuri online pentru cetățenii români cu domiciliul in străinatate și atragerea lor la înscrierea in cadrul specializărilor oferite de UPT, posibil și la cele oferite ca și dublă-diplomă
Cadrele didactice din UPT sunt invitate să aplice pentru dezvoltarea a 2 cursuri online:
- din domenii de vârf ale UPT: tehnologii de comunicare și informaţionale, antreprenoriat şi inovaţie, energii regenerabile, materiale noi, mecatronică, construcţii şi arhitectură (sau interdisciplinare)
- cursurile vor fi în limbile română şi engleză
- cu resurse educaţionale deschise multimedia, sub licențe libere,
- cu resurse specifice pentru fiecare curs: video, animaţii, interactivitate, exerciţii, activităţi online, teste, în colaborare cu CEL, Centrul Multimedia și Teleuniversitatea TV
- fiecare curs constă din 5-7 module independente, fiecare modul se concentrează pe câte o temă majoră, de actualitate, fiecare modul fiind realizat de 1-2 cadre didactice, astfel cursul fiind realizat prin colaborarea dintre cadrele didactice (pot fi implicați si doctoranzi)
- fiecare curs va fi derulat online in cadrul UniCampus in perioada noiembrie – decembrie 2016, cu o tutorizare minimală din partea tutorilor (studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice sau cercetători)
Cerințe pentru aplicarea cadrelor didactice:
- CV in format EUROPASS (scris in orice limba care sa conțină și o poză)
- Propunere de modul / curs care sa cuprindă: obiectiv, nivel de înțelegere solicitat cursanților, syllabus / descriere, indicarea de resurse educaționale existente (dezvoltate de cadrul didactic sau sub licență liberă), bibliografie
Criterii de evaluare
- Evaluare resurse educaționale existente și capacitate de producere de resurse educaționale: video, interactivitate
- Capacitatea de penetrare internațională și actualitatea subiectului propus
- Implicarea și dezvoltarea de curs in CVUPT și DidaTec
- Abilitățile de prezentare in limba română și engleză
Activitățile desfășurate vor fi renumerate prin contract de muncă suplimentar, conform cu tipul de activitate – dezvoltare curs, tutorizare.
UniCampus și cursurile dezvoltate vor fi promovate la nivel internaţional prin toate mediile, presă, print, online, medii sociale, publicații de specialitate, universități partenere oferind posibilitatea unei vizibilități internaționale și publice a cadrelor didactice implicate dar și a cursurilor dezvoltate!
Calendar:
4 – 15 iulie 2016 – inscrierea cadrelor didactice
15 – 20 iulie 2016 – stabilirea și anunțarea cursurilor și a cadrelor didactice implicate
21 – 22 iulie 2016 – prima sesiune de pregătire a cadrelor didactice
22 iulie – 1 septembrie 2016 – dezvoltarea modulelor de curs
1 – 30 septembrie 2016 – dezvoltarea de resurse educaționale specifice pentru fiecare curs: video, animaţii, interactivitate, exerciţii, activităţi online, teste, în colaborare cu CEL, Centrul Multimedia și Teleuniversitatea TV
1-20 octombrie 2016 – integrare cursuri in UniCampus
15 septembrie – 1 decembrie campanie de promovare UniCampus și cursuri
24 octombrie – 15 decembrie – desfășurarea cursurilor online in UniCampus cu minim 400 de cursanți
Depunerea aplicațiilor se face prin email către diana.andone@upt.ro și lia.dolga@upt.ro până în 15 iulie 2016.
Informații suplimentare:
Prof.dr.ing. Lia Dolga, director proiect Dezvoltarea Instituțională – Internaționalizare lia.dolga@upt.ro
dr. Diana Andone, inițiator UniCampus, Director CEL, diana.andone@upt.ro
și http://elearning.upt.ro/proiecte/ro si http://www.unicampus.ro/