E.I.N.S. OPEN LECTURE 7 – Internet of Things (IoT) în orașele inteligente și durabile

E.I.N.S. OPEN LECTURE 7 – Internet of Things (IoT) în orașele inteligente și durabile

Universitatea Politehnica Timișoara, împreună cu Rețeaua de antreprenoriat și inovare E³UDRES² pentru regiuni europene inteligente și durabile – E.I.N.S., prin Departamentul de ID/IFR și educație digitală, vă invită cu drag să participați la E.I.N.S. OPEN LECTURES 7, o serie de webinarii online, deschise și gratuite, pe tema: 

Internet of Things (IoT) în orașele inteligente și durabile

  • Cum poate fi influențată strategia unui oraș inteligent și durabil de inovare și cercetare? 
  • Cum poate fi influențată de transport o viață inteligentă într-un oraș? 

Exemple din Austria și România vor crea modele de bune practici în strategiile pentru orașe inteligente, utilizând internetul obiectelor pentru dezvoltare durabilă și transportul urban durabil de mărfuri.

Evenimentul este online, gratuit, și va avea loc în data de 24 noiembrie 2023, de la ora 14:00 pe platfomra ZOOM. Prezentările vor avea loc în limba engleză, iar participanții vor primi Certificate digitale deschise (Open Badges).

Prezintă: 

  • Dr. Alexandra Anderluh, Cercetător principal, Institutul Carl Ritter von Ghega pentru cercetare integrată în domeniul mobilității, Universitatea de Științe Aplicate din St. Pölten, Austria;
  • Prof.dr.eng. Radu Vasiu, director al Institutului de Transformare Digitală, Universitatea Politehnica din Timișoara, România;
  • Assoc.prof.dr.eng. Silviu Vert, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Universitatea Politehnica din Timișoara, România

Participarea este gratuită și vă puteți înscrie AICI.

Rețeaua E³UDRES² de antreprenoriat și inovare pentru regiuni europene inteligente și durabile (E.I.N.S.) cooperează pentru crearea de noi căi pentru universitățile antreprenoriale, stimulează dezvoltarea educației antreprenoriale, co-creează sprijin avansat pentru inovare și crearea de întreprinderi și îmbunătățește colaborarea în întregul triunghi al cunoașterii dincolo de stadiul actual al tehnologiei. 

În calitate de proiect al alianței E³UDRES², actorii care colaborează în cadrul E.I.N.S. cuprind șase instituții E³UDRES² (Universitatea de Științe Aplicate St. Pölten, Austria, Institutul Politehnic din Setúbal, Portugalia, Universitatea Maghiară de Agricultură și Științe ale Vieții, Ungaria, Universitatea de Științe Aplicate UC Leuven-Limburg, Belgia, Universitatea Politehnica Timișoara, România, Universitatea de Științe Aplicate Vidzeme, Letonia), precum și Rețeaua de inovare universitară și industrială (UIIN) din Țările de Jos.

E.I.N.S. Open Lectures Series sunt șapte prelegeri deschise, online și accesibile, susținute de experții proiectului, în cadrul scopului general de a îmbunătăți educația antreprenorială și de inovare, de a identifica provocările și oportunitățile pentru activități comune între regiunile noastre.