Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul anului universitar 2023-2024 pentru studenții de la ID/IFR

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul anului universitar 2023-2024 pentru studenții de la ID/IFR

În data de 7 octombrie 2023, s-a desfășurat deschiderea oficială a noului an universitar pentru studenții de la învățământul la distanță și învățământul fără frecvență (ID/IFR) de la Universitatea Politehnica Timișoara. Evenimentul a avut loc în format online, pe platforma ZOOM, și a reunit atât studenți cât și cadre didactice din cadrul facultăților implicate în acest program.

Evenimentul a strâns peste 200 de studenți, cadre didactice, conducerea universității, decani, prodecani și responsabili academici de la cele 4 facultăți, dar și echipa Centrului de ID/IFR și e-Learning, marcând astfel un nou capitol în viața academică a studenților ID/IFR de la UPT.

Deschiderea anului universitar a fost moderată de Dr. Diana Andone, directorul Centrului de ID/IFR și e-Learning, care le-a urat bun venit studenților și tuturor participanților. Deschiderea anului a fost apoi marcată în mod tradițional de intonarea imnului UPT. 

Dr. ing. Diana Andone, director CeL: „În primul și primul rând  dați-mi voie să vă felicit că ați devenit studenți ai Universității Politehnica din Timișoara.” 

„Suntem în continuare dedicați dezvoltării profesionale și personale a tuturor celor care aleg să facă parte din comunitatea noastră academică, iar acest an universitar se anunță plin de oportunități și realizări. Îi încurajez pe toți studenții să fie curioși, dedicați și deschiși la noi experiențe, iar echipa noastră va fi alături de ei în fiecare pas al acestui drum.”

„Este o onoare să fii student al Universității Politehnica Timișoara, fiind o Universitate veche și cu tradiție, dar în același timp foarte modernă și foarte flexibilă, inclusiv modalitatea și modul în care veți lucra cu noi, cadrele didactice, veți vedea că permite foarte multă invoare și foarte mare flexibilitate.”

În continuare, noii studenți au avut parte de cuvinte încurajatoare din partea conducerii Universității, a cadrelor didactice, cât  și din partea reprezentanților celor patru facultăți care fac parte din acest program de ID/IFR.

Conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rector UPT: „În acest an am sărbătorit a o suta generație de absolvenți ai Politehnicii (…), iar pentru mai bine de 100 de ani Universitatea s-a identificat prin specialiștii pe care i-a creat  și prin ceea ce a însemnat dezvoltarea moderă a României, aș putea spune, pentru că specialiștii noștri au fost prezenți nu numai în partea de vest a țării, iar pe mulți dintre ei îi regăsim și în companii la nivel global.”

„Sunt convins că cei trei, respectiv patru ani de facultate care urmează vă vor putea forma așa cum vă doriți voi, vă veți putea dezvolta și veți contribui ulterior la ceea ce noi numim o comunitate cât mai deschisă și cât mai inclusivă a Timișoarei, și nu numai. Vă doresc mult succes în noul an universitar și aveți încredere că sunteți pe mâini bune.”

Facultatea de Automatică și Calculatoare - Informatică ID

Cuvântul de bun venit pentru studenții de la Informatică –  ID a venit din partea prof. dr. ing. Marius Marc – decanul facultății de Automatică și Calculatoare

„Mă bucur să pot să vă urez bun venit tuturor celor care ați ales să studiați la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Mă bucur să vă spun aceste lucruri pentru că aveți privilegiul să studiați alături de studenți buni, alături de cadre didactice dedicate care se vor ocupa de voi.”

„În programul pe care îl veți urma, presiunea pe voi este mai mare puțin, pentru că trebuie să lucrați mult independent, ceea ce va reprezenta un pilon în dezvoltarea voastră. Pe de altă parte, domeniul pe care l-ați ales este unul destul de competitiv, după cum bine știți, (…) o să ajungeți la un moment dat să concurați cu inteligența artificială, deci trebuie să vă pregătiți suficient de bine pentru că veți concura cu alte tool-uri inteligente, iar voi va trebui să aduceți un plus angajatorilor față de ceea ce ar oferi acestea.”

De asemenea, studenții din anul I de la specializarea Informatică ID au fost întâmpinați și de decanul lor de an, doamna ș.l. dr. ing. Mihaela Crișan-Vida: 

„Mă bucur foarte mult să pot să vă urez bun venit la deschiderea acestui an universitar. Sunt decanul de an al studenților de an I de la specializare Informatică ID, astfel că impreună o să discutăm orice probleme care vor apărea pe parcursul anului și voi organiza sedințe pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a discuta probleme administrative și pentru a vă integra în acest nou capitol din viața voastră. Mult succes în noul an universitar!”

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale - TST ID

Din partea Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale studenții au fost intâmpinați de către decanul prof. dr. ing. Dan Lascu

„Am ascultat acest imn Gaudeamus, care se traduce <<să ne bucurăm, așadar>>, iar momentul de astăzi este, întradevăr moment al bucurie, dar și al sfaturilor și al temerilor. (…) Nu sunt foarte multe de spus, dar cred ca festivitatea de astăzi are și menirea de a vă risipi unele temeri care sunt firești.”

„Inerent, noi dascălii facem promisiuni mai mult sau mai puțin voalate (…), dar Neils Bohr spunea că este greu să faci previziuni, mai ales despre viitor; totuși, vă asigur că toți dascalii care au vorbit și vor vorbi în continuare nu-și vor călca cuvântul și peste patru ani, după izbânda dvs. de a absolvi, vă veți convinge că așa a fost.” 

Câteva cuvinte au fost adresate și de către conf. dr. ing. Mugur Mocofan, coordonatorul specializării de Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații ID:

„Mă bucur, dragi studenți, că ați ales facultatea noastră. Mă bucur că ați ales un domeniu extraordinar de dinamic (…), un lucru actual, care înseamnă pentru dvs. (…) să vă angajați ca pe viitor să vă dezvoltați partea creativă, să vă gândiți tot mai serios în partea de inovare și ce anume ați putea aduce nou în acest domeniu extraordinar de energic.”

Facultatea de Mecanică - TCM IFR

Coordonatorul academic pentru specializarea Tehnologia Construcțiilor de Maișini IFR, ș.l. dr. ing. Adrian Dume, a vorbit din partea Facultății de Mecanică:

„În primul rând vreau să vă felicit din partea Facultății de Mecanică pentru alegerea acestei opțiuni. (…) o să vă angrenăm în cele mai frumoase teme pe parcursul noului an universitar, să le ducem la bun sfârșit împreună și să vă  ajutăm să vă deschideți o carieră către un loc de muncă mai bun.”

Facultatea de Științe ale Comunicării - CRP ID

Nu în ultimul rând, conf. univ. dr. Mugurel Dragomir, coordonator al specializării Comunicare și Relații Publice ID, a rostit câteva cuvinte de bun venit din partea Facultății de Științe ale Comunicării

„Vă urez un bun venit în cea mai tânără facultate din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, avem 12 ani de existență, dar specializarea de Comunicare și Traductologie funcționează în Universitate de 30 de ani. 

Îmi permit să o salut și pe doamna prof. Mirela Pop, care este inițiatoarea programului de Comunicare și Relații Publice ID și care se află astăzi alături de noi. (…) Cu acestea fiind spuse, doresc să vă urez încă odată bun venit la Politehnică, bun venit la Facultatea de Științe ale Comunicării și mult succes în tot ceea ce vor face mai departe!”

Deschiderea oficială a fost urmată de o sesiune de training specială destinată noilor studenți de la ID/IFR din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Acest curs tutorial a avut scopul de a-i ajuta pe aceștia să se familiarizeze cu platforma Campus Virtual și cu competențele digitale necesare pentru a face față cu succes provocărilor noului an universitar.

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită mai jos: