Webinar #impreunaonline – Învățământul preuniversitar – soluții și provocări identificate odată cu începutul noului an școlar

Webinar #impreunaonline – Învățământul preuniversitar – soluții și provocări identificate odată cu începutul noului an școlar

#onlinetogether #impreunaonline

În această perioadă de nesiguranță din cauza COVID-19, în România, la fel ca și în alte țări, funcțiile și activitățile educaționale față în față sunt mutate online, folosind aplicații, platforme și diverse unelte și metode de lucru pentru educația la distanță.

În webinariile Împreună online răspundem la aceste provocări, într-un mod cât mai practic, în spiritul educației deschise și accesului liber la cunoaștere. Participanții au primit un Open Badge (certificat digital deschis) – Împreună online.

Care sunt provocările întâmpinate în școlile din Timiș după începutul anului școlar?

Ce soluții propun reprezentanții Inspectoratului Județean Timiș?

Ce soluții propun reprezentanții platformei AntiCovidTM?

Care este perspectiva elevilor din Timiș?

La două săptămâni după debutul anului școlar în timpul pandemiei, conf. dr. Mihai Lisețchi – Platforma AnticovidTM, Marin Popescu – IȘJ Timiș, Catalin Sipos – GLE AnticovidTM împreună cu reprezentantul elevilor Alexandra Trușcă – Consiliul Județean al Elevilor Timiș au propus o analiză asupra situației din școlile timișene, cu provocările întâmpinate atât de cadrele didactice, cât și de elevi, dar și cu soluții identificate și recomandări de bună practică pentru funcționarea optimă a învățământul preuniversitar în condițiile impuse de pandemia COVID-19.

În acest sens, aceștia au prezentat obiectiv situația actuală în mediul preuniversitar, ce măsuri au luat serviciile publice la nivel județean și cum acționează pentru realizarea obiectivelor educaționale în domeniul învățământului preuniversitar în această perioadă, urmate de diverse soluții digitale, prin crearea de grupe de studiu, colaborare cu elevii pentru materiale educative și o atitudine resposabilă din partea tuturor actorilor educaționali, dar și conturarea unei imagini realiste a nevoilor elevilor în această perioadă, pentru a putea continua învățarea în condiții optime. 
 

Cei peste 450 de participanți și-au exprimat interesul legat de soluționarea cât mai urgentă a diferitelor probleme și provocări întâmpinate odată cu începerea anului școlar, concentrându-se asupra următoarelor aspecte: ”implicare”, ”digitalizare”, ”colaborare” și ”atitudine resposabilă”, cu scopul de a găsi soluțiile potrivite pentru a avea în continuare un învățământ de calitate.

Despre platforma AnticovidTM

Platforma AntiCovidTM este rezultatul inițiativei mai multor organizații neguvernamentale cu vocație civică de a crea un parteneriat dedicat susținerii eforturilor inițiativelor/campaniilor umanitare active în Timișoara”.

Scopul Platformei AntiCovidTM este realizarea unei perspective integrate privind inițiativele și campaniile umanitare derulate în Timișoara în contextul crizei generate de covid19.

Platforma creează cadrul în care să fie anunțate public inițiativele umanitare pe care diverse grupuri informale, organizații neguvernamentale și instituții publice și le asumă în raport cu criza generată de Covid-19.

BIO

Marin Popescu

Prof. Marin Popescu este Inspectorul Școlar General în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Mihai Lisețchi

Conf. dr. Mihai Lisețchi se ocupă de aproape 30 de ani, din diferite perspective, de participare civică, fie având în prim plan cetățeanul, fie organizații de cetățeni (organizații neguvernamentale nonprofit). În toată această perioadă a făcut și continuă să facă activism pe teme civice, având peste două decenii de consultanță. De câțiva ani predă la Universitatea de Vest din Timișoara pe teme legate de domeniul său de expertiză: antreprenoriat social, organizații de economie socială, participare publică, guvernare deschisă etc.

Cătălin Șipoș

Cătălin Șipoș este de profesie inginer telecom, membru fondator al Asociației Inițiativă în Educație și implicat în diverse proiecte din domeniile educație și social.

Alexandra Trușcă

Alexandra Trușcă este președintele Consiliului Județean al Elevilor Timiș - structura de reprezentare a elevilor din județul Timiș, care luptă pentru drepturile elevilor și care demarează proiecte pentru a transforma mediul școlar în unul mai bun, unul în care toți elevii se simt în siguranță. Până în momentul de față, Consiliul Județean al Elevilor Timiș a organizat proiecte care vizează domeniul educațional și care asigură respectarea drepturilor elevilor. De la transportul gratuit pentru elevii navetiști până la respectarea dreptului elevilor majori de a părăsi incinta școlii, CJE Timiș este întotdeauna gata de a face o schimbare în domeniul educației.

Dr. Diana Andone

Dr. Andone conduce echipa care a dezvoltat premiatul Campusul Virtual CVUPT și este, de asemenea, lector la Universitatea Politehnica din Timișoara, România, în domeniul tehnologiilor multimedia și web.Este pasionată de accesul omniprezent la tehnologii și modul în care acestea pot fi utilizate pentru a îmbunătăți viața oamenilor. Cercetarea Dr. Andone include tehnologiile web și mobile, interacțiunea om-calculator, AR / VR / XR în educație și cultură, educație deschisă, învățare online și mobilă, OER și MOOC.Lista de publicații cuprinde 12 cărți și peste 100 de lucrări prezentate la conferințe internaționale, 9 premii de cele mai bune lucrări, recenzor al mai multor reviste și conferințe, precum și coordonator de conferințe IEEE și ACM. Experiența ei include peste 30 de proiecte finanțate din Europa, dintre care a coordonat 6, în special ViCADiS (Campusul virtual pentru studenți digitali), DigiCulture (competențe digitale pentru industriile creative). De asemenea, este puternic implicată în activitatea comunității științifice prin diverse funcții de conducere ale unor asociații internaționale EDEN, IEEE și în alte asociații profesionale (EDEN, IEEE, IADIS, AACE, W3C, IAFES), sprijină activ activitatea locală de start-up și inovare (StartUp Weekend, HackTM, hackathons, CoderDojo) și Girls in Tech și în calitate de membru în Consiliul Director al ONG-urilor locale din România (Fundația Pentru Voi), în echipa de dezvoltare a Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2021 și membru al Rotary Club Timișoara (fost președinte) și Rotary International.

Click pe imagine pentru a vizualiza Open Badges emise la webinariile Împreună Online

Webinariile Împreună online sunt organizate în colaborare de IEEE România, Alianța Română a Universităților Tehnice,  Asociația EDEN și Universitatea Politehnica Timișoara, în fiecare săptămână cu invitați din alte universități și școli din România.

Urmărește înregistrarea webinarului mai jos: