Istoria Timișoarei, relatată prin spectacole de teatru și tehnologii de ultimă generație prin proiectul de cultură digitală Patrimoniul sub reflectoare
Istoria Timișoarei, relatată prin spectacole de teatru și tehnologii de ultimă generație prin proiectul de cultură digitală Patrimoniul sub reflectoare
Patrimoniul cultural al orașului Timișoara a fost descoperit de un public numeros, într-un spectacol de teatru, cu utilizarea tehnologiei digitale și elemente de realitate augmentată, care a adus în scenă povești din trecut ale căror ecouri se resimt în prezent, într-o călătorie atipică prin amintirile cartierului Iosefin de altădată. Primul spectacol de teatru dintre cele trei evenimente care vor pune în evidență patrimoniul cultural din diferite cartiere ale orașului Timișoara, a avut loc marți, 2 august, în Piața Mocioni din cartierul Iosefin, în apropierea locuinței personajului feminin după care a fost inspirată povestea.
Evenimentul a fost realizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning și Centrul Multimedia și Muzeul Național al Banatului, împreună cu Teatrul studențesc Thespis și Asociația Diogene și face parte din seria de evenimente dedicate programului cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, desfășurate în cadrul proiectului Patrimoniul sub reflectoare /Spotlight Heritage Timișoara, proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș.