Conferința anuală EDEN 2020 – Ziua III – Keynote: Georgi Dimitrov, Jesus Boticario

Conferința anuală EDEN 2020 – Ziua III – Keynote: Georgi Dimitrov, Jesus Boticario

Ziua a III-a de EDEN 2020 – Ultima zi a conferinței dedicate educației digitale și inteligenței artificiale debutează cu decernarea Premiului pentru cea mai bună lucrare și a Premiului tânăr savant. Ultima zi de conferință are în program prezentări pentru zeci de lucrări academice selectate, 3 workshop-uri și 2 keynote speakeri de talie mondială. Evenimentele vor fi urmate de o ceremonie de încheiere, dedicată primei conferințe complet virtuale. Evenimentul este organizat de Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul ID/IFR și e-Learning împreună cu Asociația Internațională EDEN.

Sesiuni plenare LIVE

Ceremonia de decernare a Premiului EDEN 2020 pentru cea mai bună lucrare științifică

Președinte: Mark Brown - Membru al Comitetului Executiv EDEN, Trezorier

Profesor, director al Institutului Național pentru Învățare Digitală, Dublin City University

Technical Chair: Diana Andone, UPT

Prezentator: Denise Whitlock, președinte al juriului BRPA

Ceremonia de decernare a Premiului EDEN 2020 pentru Premiul Tânăr savant

Prezentator: Josep M. Duart, Vicepreședinte EDEN pentru cercetare

George Dimitrov – Keynote la EDEN 2020 –  o prezentare de interes major pentru toți actorii din educație, vorbind despre principalele obiective din planul de acțiune a Comisiei Europene pentru Educație Digitală, care va reflecta lecțiile învățate din covid-19 și va fi adoptat în septembrie 2020, fiind parte din Planul de recuperare UE pentru următoarea generație.

Keynote 𝐉𝐞𝐬𝐮𝐬 𝐁𝐨𝐭𝐢𝐜𝐚𝐫𝐢𝐨 a adus în prim plan un subiect de mare interes în cadrul conferinței EDEN2020, prezentarea axându-se pe inteligența artificială în instituțiile de învățământ superior. Jesus Boticario a scos în evidență faptul că există o cerere resimțită despre ideea de învățare personalizată și cum trebuie reorganizat întregul sistem educațional.

Urmărește mai jos înregistrarea de la Ceremonia de decernare a Premiului EDEN 2020 pentru Premiul Tânăr savant și prezentările din cadrul EDEN 2020, ale keynote speakerilor Georgi Dimitrov și Jesus Boticario.

UPT 100

Conferința EDEN 2020 este dedicată aniversării a 100 de ani de învățământ universitar la Timișoara, Politehnica 100, primii 100 de ani de existență ai Universității Politehnica din Timișoara, celebrând și dezvoltarea coerentă și inovatoare a educației online în universitate.

CEREMONIA DE ÎNCHEIERE

În cadrul ceremoniei de încheiere EDEN 2020 a fost lansată invitația pentru cea de-a 30-a Conferință anuală EDEN 2021, care va avea loc la Universitatea UNED din Madrid.