Webinar Evaluarea calității OER de către EDEN
În cadrul Săptămânii educației deschise 2019, EDEN (European Distance and e-Learning Network) a organizat o serie de webinarii (seminarii online) axate pe impactul educației deschise, importanța resurselor educaționale deschise și a cursurilor online, dar și despre schimbările în învățământul superior global datorită lumii digitale și educației deschise.
Captură din timpul seminarului online Evaluarea calității OER de către EDEN
Dr. Diana Andone, directorul Centrului ID/IFR și eLearning din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a fost unul dintre speakerii din cadrul webinarului de evaluare a calității resurselor educaționale deschise.
În contextul educației deschise, instrumentele de verificare și asigurare a calității sunt necesare. În cadrul acestui webinar au fost dezbătute o serie de perspective, datorită participării mai multor experți din diverse domenii. Modelul de calitate al proiectului DigiCulture a fost prezentat ca un studiu de caz.
Moderator a fost Antonella Poce, membru EDEN, președinte EDEN NAP SC, University Roma III, Italia iar printre ceilalți speakeri s-au numărat Gemma Tur Ferrer, Ulf-Daniel Ehlers, Ebba Ossiannilsson, Neil Butcher, Antonella Poce, Svetlana Knyazeva.
Săptămâna educației deschise (OEW) este o sărbătoare a mișcării globale a educației deschise. Obiectivul este sensibilizarea cu privire la această mișcare și impactul pe care îl are asupra educației și asupra învățării în întreaga lume, dar și asupra oportunităților de educație deschise și gratuite care există pentru oricine, oriunde, chiar acum.
Click AICI pentru detalii despre evenimentele organizate în cadrul OEW