AugmentedWearEdu la Flight Festival
Aplicații educaționale și de cultură experimentate cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată, virtuală și mixtă, holograme, dar și cursuri de competențe digitale gratuite și proiecte internaționale de interes pentru comunitate – standul Universității Politehnica Timișoara de la Flight Festival a adunat mii de participanți care au descoperit tehnologiile viitorului cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație, puse la dispoziție în cadrul expoziției Tech World, la Aerodromul Cioca.
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning și Centrul Multimedia au participat, în perioada 27-29 august la expoziția Tech World organizată la Aerodromul Cioca în cadrul Flight Festival 2021. Standul UPT a atras interesul a peste o mie de participanți, care au avut ocazia să experimenteze timp de trei zile cu tehnologiile viitorului prin echipamentele de ultimă generație puse la dispoziție de către echipele CeL, CM, dar și din cadrul Muzeului Tehnic UPT. Aceștia au avut ocazia să descopere o serie de cursuri și aplicații educaționale, culturale și web, dar și mobile și de realitate augmentată, virtuală și mixtă – dezvoltate în cadrul proiectelor naționale și internaționale implementate de UPT.
Laboratoare cu feedback senzorial pentru studenți
La standul UPT, cei interesați au putut afla despre proiectul AugmentedWearEdu în care UPT este partener și prin intermediul căruia se dezvoltă aplicații de realitate augmentată, realitate virtuală și cu feedback haptic (senzorial), care să le permită studenților să participe la laboratoarele universității, fie de la distanță sau în sistem e-learning – aplicații a căror utilitate poate fi cu atât mai valoroasă în condițiile de distanțare socială din timpul pandemiei.