Peste 500 de participanți la Workshop Open Education & Science Practices 2025 UPT

Peste 500 de participanți la Workshop Open Education & Science Practices 2025 UPT

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT),  prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², proiectul Horizon Europe Ent-r-e-novators și cu sprijinul IEEE Romania, a găzduit cu succes cea de-a XII-a ediție a Workshopului Internațional Open Education & Science Practices, joi, 13 martie 2025.

Evenimentul, desfășurat în format hibrid, a reunit peste 500 de participanți, din care 466 online, și 50 de participanți în sala K1 a Centrului de Conferințe al UPT iar sesiunile au abordat impactul inteligenței artificiale, realității virtuale și augmentate, dar și blockchain asupra educației și cercetării, oferind exemple practice și studii de caz.

Sub tema „Provocări în practici, unelte și metode ale științei deschise și educației deschise”, workshopul a explorat modalitățile prin care știința deschisă și resursele educaționale deschise (OER) sunt integrate în practicile universitare, în proiectele de cercetare și în educația generală. Un accent deosebit a fost pus pe răspunsul sistemelor educaționale și de cercetare la provocările aduse de tehnologiile emergente, precum inteligența artificială (IA), realitatea virtuală (VR) și blockchain.

17 prezentări de excepție ale unor experți internaționali:

Evenimentul adunat 15 speakeri din România, Germania, Austria, Suedia, Belgia, și SUA și peste 300 de participanți din 6 țări, care au avut oportunitatea de a interacționa cu speakerii și de a schimba idei, adresând zeci de întrebări și colaborând cu speakerii în cadrul prezentărilor.

Spiritul colaborativ a fost amplificat semnificativ de participarea unor experți de seamă din cinci alianțe universitare distincte (E³UDRES, UNITE, UNITA, EU4DUALL, CLUSTER). Această prezență strategică a facilitat conectarea și networking-ul, stimulând dezvoltarea unor rețele de colaborare solide și promovând un schimb valoros de cunoștințe și bune practici în domeniile educației deschise și practicilor științei deschise. Participanții au avut ocazia de a evalua evenimentul, iar feedbackul acordat a fost covârșitor de pozitiv, la fel ca numeroasele mesaje directe de apreciere.

Dr. Anthony Camilleri (Centrul de Inovare a Cunoștințelor | KIC), pentru prima dată la Timișoara, a deschis evenimentul cu o prezentare keynote de excepție despre impactul IA asupra predării și cercetării, subliniind rolul educației deschise în crearea unor modele de utilizare etică a IA. Prezentarea acestuia a fost aplaudată de audiență, atât online, cât și în sală și a adunat o serie de întrebări.

Prof. Em. Dr. ing. Radu Vasiu (Universitatea Politehnica Timișoara) a prezentat proiectele E³UDRES² și Ent-r-e-novators, evidențiind importanța științei deschise (open science) și a educației deschise (open education). Dr. ing. Diana Andone (UPT) a oferit perspective valoroase asupra utilizării IA în educație, subliniind necesitatea practicilor educaționale deschise și a conștientizării provocărilor etice, într-o prezentare care a încântat audiența.

Conf. Univ. Dr Gabriela Grosseck (Universitatea de Vest din Timișoara) a susținut o prezentare despre folosirea inteligenței artificiale în evaluarea studenților, dar și riscurile și preocupările etice.

Prof. Arnold Pears (Royal Institute of Technology, Stockholm) a  vorbit despre preocupările și implicațiile utilizării AI în cercetare, dar și despre evoluția inteligenței artificiale. 

Dr. Vlad Mihăescu (Universitatea Politehnica Timișoara) a discutat despre dezvoltarea micro-certificărilor prin blockchain în cadrul Alianței E³UDRES².

Dr. Mark Frydenberg (Bentley University, SUA) împreună cu Dr. Diana Andone (UPT) au prezentat proiectul TalkTech, care a facilitat colaborarea între studenții din România și SUA, folosind tehnologii AR și VR. Dr.

Lec. Ann Reulens (UCLL, Belgia) a subliniat importanța implicării cetățenilor în știința cetățenească și demersurile de implementare în acest scop în cadrul proiectului E³UDRES² – Ent-r-e-novators.

Dr. Knut Blind (Technical University of Berlin, Germania) a vorbit despre importanța educației în standardizare din Europa.

Dr. Andrei Ternauciuc (UPT) a prezentat evoluția platformei Moodle la UPT – CVUPT, contribuțiile echipei din ultimii 25 de ani, dar și perspectiva studenților legat de dezvoltarea acesteia

Dr. Cristian Țecu (UPT) a prezentat utilizarea „design thinking”-ului pentru a atrage și implica studenții în facultățile tehnice

Prof. Cristian Gyozo – Haba (Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași)  a explorat evoluția laboratoarelor cu acces la distanță.

Martin Ebner (Graz University of Technology, Austria), a prezentat integrarea instituțională și dezvoltarea resurselor educaționale deschise (OER) la Universitatea de Tehnologie din Graz (TU Graz).

Prof. Anca Drăghici (UPT)  a abordat economia circulară și educația pentru sustenabilitate.

Dr. Maria Boatcă (UPT)  a prezentat un cadru de formare pentru educatori, manageri și lucrători la distanță

În premieră, în cadrul ediției cu nr. XII a Workshop Open Education & Science Practices,  lucrările vor fi publicate în format open-access de Editura Universității Politehnica Timișoara, contribuind la diseminarea cunoștințelor și la avansarea domeniului.

Printre inițiativele evidențiate în cadrul mai multor prezentări s-au numărat proiectele E³UDRES² și Ent-r-e-novators, cu o serie de prezentări detaliate, fiind evidențiate inițiativele în promovarea științei deschise și a inovației în educația deschisă.