OpenVm Learning Hub

OpenVm Learning Hub

Echipa proiectului Open Virtual Mobility anunță cu bucurie lansarea platformei educaționale din cadrul proiectului: https://hub.openvirtualmobility.eu/

Misiunea proiectului este de a crea oportunități accesibile cu scopul de a asigura o creștere semnificativă a mobilității virtuale în Europa, sprijinind instituțiile de învățământ superior, cadrele didactice și studenții, în dobândirea, evaluarea și recunoașterea abilităților de mobilitate virtuală (VM), de exemplu, aceștia își vor însuși competențele cheie necesare pentru proiectarea, implementarea și participarea cu succes la acțiunile VM.

Unul dintre obiectivele principale ale proiectului a fost crearea unui centru european VM de învățare pentru realizarea, evaluarea și recunoașterea competențelor VM ca punct central de referință. Platforma a fost creată de echipa partenerului UPT, membrii ai Centrului de ID/IFR și e-Learning.

Elevii, profesorii și entuziaștii din domeniul educației se pot înscrie pe platformă și apoi se pot înrola în cursurile disponibile.

Pe platformă se vor regăsi o serie de resurse, cum ar fi:

(1) Abilități VM – o descriere semantică, ușor de citit de către dispozitive al abilităților de mobilitate virtuală, inclusiv alinierea la cadrele de competență deja existente dintr-un director predefinit;

(2) Evaluarea VM – diferite forme de (auto)evaluare digitală, inclusiv dovezi digitale (e.g: testimoniale, active digitale, portofolii electronice, evidențierea mulțumii) aplicate ca elemente de acreditări deschise și sprijinind evaluările deschise bazate pe dovezi.

(3) Acreditări VM – recunoașterea digitală a abilităților VM bazate pe formele actuale de acreditări deschise, cum ar fi Open Badges și Blockcerts;

(4) Conținutul VM – conținut generat de utilizatori, resurse educaționale deschise și alte forme de conținut deschis pentru a sprijini învățarea despre VM și dezvoltarea abilităților VM;

(5) Activități VM – activități de învățare deschisă, inclusiv învățarea prin intermediul MOOCs, activități peer-to-peer, colaborări virtuale/mixte;

(6) Conexiuni VM – identificarea partenerilor de cooperare pentru activitățile VM susținute de instrumente precum Matching Tool, incluzând un algoritm și o interfață pentru formarea grupului de învățare și potrivirea pentru colaborarea grupurilor;

(7) Date VM – date despre căile de învățare și rezultatele învățării capturate de xAPI și alimentate în evaluarea digitală, acreditările deschise și alte recomandări pentru învățare.

Prezentarea noastră a OpenVM Learning Hub și a cursurilor în cadrul secțiunii de resurse a Săptămânii Educației Deschise a fost aprobată iar mai multe informații puteți găsi aici:

https://www.openeducationweek.org/resources/open-virtual-mobility-learning-hub-and-courses

Suntem bucuroși să participăm la această sărbătoare globală a Mișcării pentru Educația Deschisă.